Senatorul Charles Schumer cheamă să se creeze o investigaţie în privinţa FaceApp

Liderul Minorităţii Senatului cheamă FBI şi Federal Trade Commision să investigheze FaceApp. Schumer (D, N-Y) vrea să aducă în atenţia publicului potenţialul pericol pentru securitatea şi viaţa privată a milioane de americani care au instalat aplicaţia.

Într-o scrisoare adresată FBI, senatorul declară că datele personale oferite de utilizatori în schimbul accesului la aplicaţie poate ajunge în mâinile guvernului rus. Asta după ce s-a aflat că sediul companiei care a creat FaceApp se află în St Petersburg. Mai multe AICI.

Congressul a refuzat să voteze în privinţa impeachmentului pentru Preşedintele Donald Trump

House of Reprezentatives a blocat o procedură de impeachment înaintată de reprezentantul democrat din Texas, Al Green. Cu un vot de 332 vs 95 împotriva înaintării procedurii, mulţi democraţi s-au pomenit în două tabere. Pe de o parte sunt cei care susţin vehement demiterea preşedintelui Trump, pe de altă parte sunt cei care îndeamnă la un dialog proactiv.

Printre cei care au votat pentru anularea procedurii de impeachment s-a numărat şi Jerry Nadler, preşedintele Comisiei Judiciare – comisie care ar fi fost responsabilă pentru această procedură. Mai multe AICI.

În Berkeley, California nu se vor mai folosi cuvintele „ea” sau „el” în documente

Unul din cele mai progresiste oraşe din SUA, Berkeley, va înceta să folosească genul masculin sau feminin în documentele consiliului. Aleşii locali au hotărât să ia acest pas pentru a recunoaşte rezidenţii oraşului care se identifică drept non-binari (nici bărbaţi, nici femei).

În toate instanţele din codul orăşenesc se va folosi „ei” în loc de „el” şi „ea”. De asemenea, următoarele cuvinte vor fi înlocuite: „manholes”„maintenance holes”, „firemen” cu „firefighters” şi „manmade” în „artificial”. Mai multe AICI.

Joaquin „El Chapo” Guzman a fost condamnat la privaţiune de libertate pe viaţă, plus 30 de ani

Cunoscutul lider al cartelului Mexican Sinaloa, El Chapo a fost condamnat de o instanţă de curte federală din New York. El Chapo a controlat producerea şi transportarea drogurilor în emisfera Vestică timp de 30 de ani. Înaintea pronunţării sentinţei, Guzman s-a plâns că dosarul lui este „pătat” de comportamentul urât al juraţilor.

Conform procurorilor, Guzman este responsabil personal de transportarea a peste 200 de tone de cocaină pe teritoriul SUA, plus mutiple omoruri şi acte de corupţie. Mai multe despre soarta lui El Chapo AICI.